În sfârșit a venit și perioada din an care îmi place cel mai mult. O explozie de viață, bucurie, colinde și …. cadouri ! Deși e scurtă, are maxim din toate lucrurile bune pe care și le-ar putea dori cineva: iubire, dăruire, iertare, compasiune și bucurie. E vremea când îl strângi în brațe pe cel care te-a supărat tot anul ! E vremea când mirosul de cetină este prezent mai în toate casele. Și dacă a venit vorba de arome, vă prezint în continuare câteva din plantele biblice din care se extrag valoroase uleiuri esențiale, adevărate miracole dăruite de Divinitate nouă, oamenilor !
- Scorțișoara
Scoarța aromatică a unor arbori, totdeauna verzi care se dezvoltă în zonele calde.
Descriere științifică:
Cinnamomum Zeylanicum Ness este un frumos arbore, totdeauna verde, din familia Lauraceae, ramurile opuse, cilindrice, frunze opuse, ovale, lucitoare, flori mici, alb-gălbui. Sunt mai multe specii de Cinnamomum (cassia, aromatica, fistula etc.). Scoarța și frunzele conțin un ulei bogat în eugenol și benzoat de benzil. Cea mai bună și adevarata scorțisoară provine din Sri Lanka, dar se cultivă și în India, Madagascar, Jamaica, China.
Uleiul se obține prin distilarea cu vapori de apă a scoarțelor ramurilor tinere, a florilor și a frunzelor. Uleiul esențial are culoarea galben către maroniu deschis, cu miros caracteristic aromatic. Uleiul esențial obținut numai din frunze este relativ neiritant; cel din scoarță este iritant pentru mucoase.
Acțiunea farmacologică:
Antidiareic, antimicrobian, astringent, imunostimulator, afecțiuni respiratorii, genito-urinare, în tratamentele stomatologice, vermifug, în forme farmaceutice pentru scabie. Uleiul de scorțișoară s-a folosit ca ingredient și la prepararea Sfântului și Marelui Mir din anul 2002.
Menționări si semnificații biblice:
„Să iei din cele mai bune mirodenii: cinci sute sicli de smirnă aleasă; jumătate din aceasta, adică două sute cincizeci de sicli de scorțișoară mirositoare; două sute cincizeci de sicli trestie mirositoare; casie cinci sute de sicli socotiți după siclul sfânt, precum și un hin de untdelemn de măsline. Din ele veți face mir pentru ungere sfântă, înmiresmat după meșteșugul făcătorilor de aromate; acesta va fi mirul pentru ungere sfântă”. (Ieșire 30, 23-25)
„Și negustorii pământului vor plânge. Și vor boci asupra-i, că nimeni nu le mai cumpără marfa, marfa de aur și de argint și de pietre prețioase și de mărgăritare și de vison și de porfiră și de mătase și de stofă stacojie, tot lemnul binemirositor și tot lucru de fildeș si tot lucru de lemn de mare preț și de aramă și de fier și de marmură și scorțișoară și balsam și mirodenii și mir și tămâie și vin și untdelemn și făină de grâu curat și vite și oi.” (Apocalipsa 18, 11-13)
- Nardul
Prin nard se înțelege numele dat mai multor specii de plante erbacee din familia Valerianaceae originare din regiunea munților Himalaya.
Descriere științifică:
Planta are rădăcina scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii purpurii fructul nuciform. Este răspândit pe dealurile din India, China, Japonia, Himalaya, Nepal. Din rădăcina de nard se extrage, prin diferite metode, uleiul de nard, care intră ca ingredient în compoziția Sfântului și Marelui Mir, alături de frunzele de nard; este folosit frecvent în parfumerie.
Acțiune farmacologică:
Uleiul din rădăcina de nard obținut prin distilare, este un lichid uleios, pal gălbui, foarte plăcut mirositor, iute la gust, care are acțiune antiinflamatoare, antipiretică, bactericidă, fungicidă, laxativă și purgativă. Se ambalează în sticle de culoare închisă sau în vase de alabastru cu gât lung și îngust.
Laboratoarele de parfumerie din Egipt se pare că extrag cel mai bun ulei esențial de nard. Astăzi, unii impostori falsifică uleiul natural de nard. Uleiul sintetic de nard poate să semene cu uleiul natural de nard, dar nu conferă miros permanent. Uleiul sintetic își găsește utilizare în industria parfumurilor.
Menționări si semnificații biblice:
„Cât regele a stat la masă, nardul meu a răspândit mireasma.” (Cântarea Cântărilor 1, 11)
„Atunci Maria, luând o litra cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului.” (Ioan 12, 1-8)
Cu Sfântul și Marele Mir, care conține circa 50 de ingrediente, în care intră și uleiul de nard, se săvârșește Taina Mirungerii celor botezați și a celor care trec de la o altă religie la creștinism, se tărnoșesc – sfințesc – bisericile și se sfințesc antimisele, acele obiecte de cult fără de care nu se poate săvârși – canonic – Sfânta Liturghie.
- Cedrul
Este un arbore din familia pinaceelor, cu lemnul tare, cu ramuri orizontale. Lemnul acestor arbori, de culoare brun-gălbuie este rezistent, uleios, cu miros puternic. Este folosit în construcții navale, la fabricarea mobilelor, în sculptură etc.
Descriere științifică:
După răspândire, sunt mai multe specii de cedru: Cedrus atlantica din Maroc, Cedrus brevifolia din Cipru, Cedrus libani din Liban, Cedrus deodora din Asia Centrală. Toate speciile fac parte din familia pinaceelor.
Cedrul este un mare și frumos arbore totdeauna verde, cu ramurile întinse, orizontale, rigide; frunzele de un verde închis, aproape cilindrice, sunt fasciculate, scurte și rigide. Florile masculine sunt solitare pe ramuri scurte, cele feminine câte 1-2; conurile ovale, scurt pediculate, la început purpurii, brune-cenușii la maturitate, asemănătoare bradului nostru..
Uneori, este cultivat și ca plantă decorativă, prin aspectul său în formă de piramidă și prin înfățișarea sa maiestuoasă. Este unul dintre copacii cei mai impozanți. Poate să ajungă până la înălțimea de 30 de metri, iar trunchiul, cu ramurile sale, face un cerc, de 13-15 metri. Din tulpina lui dreaptă ca lumânarea, pornesc crengile, care apoi se ramifică într-un mare număr de brațe ce se întind orizontal.
Uleiul se obține prin distilarea cu vapori de apa a frunzelor, conurilor și a tăieturilor proaspete din trunchiul arborilor. Nu este toxic, nu este iritant. Culoarea este oranj, gustul dulceag.
Acțiune farmacologică:
Antiseptic al căilor respiratorii, antiseboreic, expectorant, mucolitic, sedativ nervos, stimulent tonic, flebotonic, lipolitic.
Menționări și semnificații biblice:
Dintre toți arborii amintiți în Sfânta Scriptură, cel mai lăudat este cedrul. Este pomenit cam de 75 de ori, iar adesea este dat ca simbol al măreției. Iată câteva locuri unde este amintit cedrul: Numerii 24, 6; III Regi 6, 15: „Pereții templului i-a îmbrăcat pe dinăuntru cu scânduri de cedru; de la pardoseala templului și până la tavan și căpriori, cu lemn de cedru i-a căptușit peste tot, iar pardoseala a făcut-o din scânduri de chiparos”; IV Regi 14, 9; Cântarea Cântărilor 5, 15; Isaia 2, 13; Iezechiel 17, 22.
Solomon, rege al statului Israel (cca 973-933 i. Hristos), fiul și succesorul lui David, a construit (din cedru) vestitul complex arhitectural din Ierusalim (templul lui Iahve și palatul regal). La construcția acestui vestit templu s-a întrebuințat foarte mult lemn de cedru din Liban, fiindcă era un lemn tare și bun de construcție.
Solomon, ca să obțină acest lemn pentru construirea templului, deoarece în Palestina nu se găsea, a trebuit să facă un tratat de alianță cu Hiram, regele Tirului. După cele ce aflăm din Sfânta Scriptură, tot templul era căptușit cu lemn de cedru.
Chiar și astăzi, lemnăria acoperișului Sfântului Mormânt al Mântuitorului este făcută din lemn de cedru. Atât de obișnuit și vestit altădată, astăzi, cedrul Libanului este ceva foarte rar (chiar dacă pe drapelul Libanului se află cedrul).
Pădurea principală se află în Siria, lângă Tripoli, pe partea superioară a văii ce duce spre Marea Mediterană, cam la 25 de kilometri de mare și la aproape 2.000 de metri altitudine. Se mai află câțiva cedri foarte aproape de Beirut. De obicei, aici merg călătorii europeni ca să-i vadă.
Ca să nu dispară, aceștia sunt păziți, cu multă severitate, de către autoritățile guvernului din Siria. De curând, o echipă de cercetători germani din Munchen, a experimentat o rețetă antică de tratare a lemnului de cedru și a descoperit că prin acest procedeu se poate extrage guaiacol – un lichid incolor, cu miros specific, care este un conservant chimic foarte puternic. Aceasta este substanța care conferă mumiilor capacitatea de a rezista timp de mii de ani.
Oamenii de știință au extras uleiul esențial de cedru, bogat in guaiacol, folosind o metoda străveche menționată de Plinius cel Bătrân care a scris despre îmbălsămarea cu o substanță pe care o numește „cedrium”.
- Mirtul
Mirtul este un arbust mediteranean, înalt de circa cinci metri.
Descriere științifică:
Myrtus communis este un frumos arbust, totdeauna verde, care răspândește permanent un miros plăcut, din familia Myrtaceae; frunzele opuse, mici, numeroase, ovale sau lanceolate, scurt pețiolate sunt persistente; florile solitare sau câte două sunt mici și albe, fructele cărnoase sunt boabe globuloase de un albastru negricios.
Mirtul este originar din regiunea mediteraneană (Europa sudică), cultivat adesea și pe la noi, ca arbust ornamental. Mirtul poate ajunge la înălțimi considerabile, de trei, patru metri, deși este considerat arbust.
Lemnul de mirt este tare, fiind folosit pentru strungărie fină. În vechime, fructele puse în vin constituiau un medicament întăritor al bolilor de stomac. Sunt întrebuințate și drept condiment, datorită uleiului esențial pe care-l conține, având un gust asemănător cu piperul.
Uleiul esențial se extrage din flori, frunze și ramuri prin distilare cu vapori de apă. Este un lichid gălbui deschis, cu mirosul apropiat de camfor și eucalipt, gust arzător, nu este toxic, iritant sau sensibilizant.
Acțiune farmacologică:
Uleiul esențial este: anticataral, antiseptic pulmonar și urinar, astringent, balsamic, bactericid, antifungic, antiviral, expectorant, sedativ, decongestionant venos.
Menționări și semnificații biblice:
„Și a zis Ezdra: Duceți-vă de căutați, în munte, crengi de măslin sălbatic, de mirt, de finici și de tufari, și faceți corturi, așa cum este scris.” (Neemia 8, 14-15)
„Sădi-voi în pustiu: cedri, salcâmi, mirți și măslini.” (Isaia 41, 19-20)
„În locul spinilor va crește chiparosul și în locul urzicii va crește mirtul. A Domnului va fi slava.” (Isaia 55, 13)
Mănunchiurile de mirt erau considerate de vechii evrei un semn de plăcută aducere-aminte a vremurilor bune, făgăduite de Domnul poporului său. Crenguțele mlădii, coaja lor fragedă și roșie și plină de frunzișoare lucitoare și totdeauna verzi, sunt parcă anume create spre a face cununi din ele.
În zilele de sărbătoare, israeliții împodobeau cu frunze de mirt colibele. În antichitatea păgână, în mod special, mirtul era arbustul închinat zeiței Afrodita. Tot la păgâni, ramura sau cununa de mirt a fost simbolul învierii în lupte și întreceri.
În creștinism, mirtul este simbolul biruinței asupra morții și se planta pe morminte. Fiind apoi considerat și ca simbol al frumuseții, tinereții și fecioriei, mirtul este purtat în jerbe și cununi și de nuntași.
- Smirna
Este rășina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite și cu spini mari, care crește pe țărmurile deșertice ale Mării Roșii. Înzestrată cu o mireasmă specială și cu proprietăți vindecătoare excepționale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Răsărit le-au adus pruncului Iisus, în noaptea sfântă a Nașterii Sale. Ce are atât de special această plantă, încât să fie vrednică de a deveni un dar pentru Mântuitor? În primul rând, parfumul său, despre care se crede încă din Antichitate că îndepărtează toate ispitele și gândurile negre, predispunând sufletul la rugăciune și la meditație. Smirna este în tradiția multor popoare creștine simbolul cumințeniei, înfrânării și înțelepciunii. Chiar în tradiția populară românească există expresii de genul: „Să stai cuminte smirnă” sau „A tăcut smirnă”, care ilustrează foarte bine valentele psiho-spirituale cu care este investită această rășină, adusă de pe tărâmurile pe care a pășit Iisus, împreună cu apostolii Săi.
Câteva recomandări terapeutice ale smirnei:
Guturai, gripă, bronșită – se ia de 3-4 ori pe zi o linguriță de tinctură de smirnă, diluată într-un pahar de apă. Acest preparat amărui și puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient stările de greață și durerile de cap care apar în stările gripale. De regulă, un tratament durează șapte zile, dar se poate prelungi până la două săptămâni.
Oboseală, astenie – se iau 20-30 de picături de tinctură de smirnă, diluate în puțină apă, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte înviorătoare puternice, stimulând circulația cerebrală și favorizând activitatea intelectuală.
Stări de neliniște, agitație psihică, incapacitate de concentrare – se fac fumigații cu smirnă în locul în care dormim sau, dacă este posibil, chiar în camera de lucru. Parfumul deopotrivă pătrunzător și fin al smirnei acționează asupra unor terminații nervoase ale organului olfactiv, având efecte tonice psihice, eliminând anumite tensiuni emoționale și calmând impulsurile necontrolate venite din subconștient.
Indigestie, balonare – se iau 2-3 lingurițe de infuzie, cu un sfert de oră înainte de a mânca și la câteva minute după ce am mâncat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizează.
Sensibilitate la răceli (infecții respiratorii) – vom face fumigații în camera în care dormim, în perioada în care ne simțim predispuși la raceală. Substanțele volatile care vor fi răspândite astfel în atmosfera încăperii au efecte imunostimulente și antiinfecțioase.
Circulație periferică deficitară (mâini și picioare reci) – se vor face fricționări energice ale mâinilor și picioarelor, cu infuzie concentrată de smirnă (obținută din 3-4 bobițe din această rășină, la o jumătate de pahar de apă).
Precauții și contraindicații ale smirnei:
Smirna nu va fi folosită intern de către femeile gravide, întrucât poate conduce la apariția contracțiilor specifice nașterii.
- Tămâia
Este, de asemenea, o rășină obținută dintr-un arbust (Boswelia sacra) care crește în Orientul Mijlociu (Liban, Iordania, Israel). Alături de smirnă, a făcut și ea parte din darul adus de misterioșii Crai de la Răsărit lui Iisus, la naștere. În prezent, constituie un element de bază în ritualul creștin-ortodox, fumul sau sfințind locurile, alungând demonii, purificând mintea și spiritul. În medicina populară și în cea mănăstirească românească, este un prețios leac magic, cu virtuți de protecție și de exorcizare. Se spune ca o bucățică de tămâie sfințită ținută la gât apără de deochi, de blestem, de ispitele Necuratului, de boli și de toate relele. De fapt, binecunoscuta zicală românească: „Fuge ca dracu de tămâie” ilustrează cât se poate de bine eficiența acestui remediu magic.
Forme de utilizare ale tămâiei – sunt aceleași ca la smirnă, adică: tinctura, infuzia și fumigația, iar modul de preparare și administrare este, de asemenea, identic.
Recomandări terapeutice ale tămâiei:
Laringită, tuse, răceală – se iau zilnic 20-30 de picături de tinctură de tămâie, diluate în jumătate de pahar de apă. Suplimentar, se face gargară cu infuzie de tămâie, care are puternice efecte antiinflamatoare și antiinfecțioase.
Pietre la rinichi – dimineața, la orele 8 și la orele 11, se ia cate o linguriță de tinctură de tămâie diluată într-un pahar de apă plată sau de izvor. Tratamentul durează 2-3 săptămâni și se repetă de câte ori este necesar.
Inflamarea sânilor – se pun pe zona afectată comprese cu infuzie de tămâie, comprese care se vor ține vreme de 1-2 ore pe zi. Această rășină are efecte cicatrizante și antiinfecțioase puternice, fiind și un foarte bun antiinflamator extern.
Anxietate (stări de teamă fără motiv aparent) – se face în dormitor o fumigație cu tămâie, înainte de a ne culca. Parfumul tămâiei liniștește gradat psihicul, intensifică elanul devoțional, ajutându-ne să ne rugăm cu putere înainte de culcare, ceea ce ne va ajuta să dormim lin și să ne trezim într-o stare de calm. Tratamentul are efecte în timp, și de aceea trebuie făcut cu perseverență, vreme de măcar șase luni.
Adjuvant în psihozele și nevrozele grave – se fac, de asemenea, fumigații în camerele de culcare ale celor afectați. Este un străvechi leac de medicină monahală, care și-a arătat nu o data eficiența, mai ales asociat cu celelalte modalități de tratament.
Precauții și contraindicații ale tămâiei:
Tămâia atacă dinții dizolvându-i, motiv pentru care preparatele cu tămâie nu vor fi ținute mult timp în gură și nu vor fi lăsate mult timp în contact cu dantura.
Tămâia este o jertfă adusă lui Dumnezeu, prin omul dreptcredincios. Cine nu are încă în minte mirosul de tămâie ce îmbracă pereții bisericuțelor creștine?! În slujbele Bisericii de Răsărit, totul se aduce înapoi Dăruitorului, sunetul și culoarea, mirosul și gustul, lemnul, piatra și aurul. În slujbele creștine, toate se întorc Aceluia care le-a dăruit mai întâi.
Rugăciunea rostită de preot, în momentul în care binecuvântează tămâia, este atât de simplă și de elocventă, încât am putea începe și termina doar cu aceasta. „Tămâie iți aducem Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.”
Tămâia în Vechiul și Noul Testament:
În cultul Vechiului Testament trebuia să se aducă dimineața și seara jertfe de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei și apoi în Templu, numit altarul tămâierii (Iesire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieșire 30, 34). Proorocul Maleahi (1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfa de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.
Alte mărturii din Vechiul Testament: „A zis atunci Israel, tatăl lor: Dacă-i așa, ei bine, faceți așa: luați în tarhaturile voastre câte ceva din roadele pământului și duceți-i-le omului în dar: putin balsam, și puțină miere, tămâie și smirnă și migdale și alune”. (Facerea 43, 11) „De ce-Mi aduceți voi tămâie din Saba și scorțișoară din țara de departe? Că arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au îndulcit”. (Ieremia 6, 20)
Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii găsim mențiuni în rânduiala de la Liturghia Sfântului Iacob și în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu și în Liturghiile Sfinților Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, unde avem și formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire. Dar tămâierea nu era folosită numai în cadrul Sfintei Liturghii, ci și la alte sfinte slujbe și manifestări de cult (procesiuni, înmormântări).
În Noul Testament, tămâia este considerată, ca și în Vechiul Testament, un element simbolic de slăvire a lui Dumnezeu. Magii care au venit să se închine, la Betleem, Fiului lui Dumnezeu, I-au adus în dar aur, tămâie și smirnă: „Și intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; și căzând la pământ, I s-au închinat; și deschizându-și visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă”. (Matei 2, 11)
În Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii cerești în care tămâia se menționează ca un element esențial ce însoțește rugăciunile sfinților către Dumnezeu: „Și a venit un alt înger și a stat la altar, având cădelniță de aur, și i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului. Și fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților” (Apocalipsa 8, 3-4). Cei 24 de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute și năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților (Apocalipsa 5, 8).
- Ghimbirul (Zingiber officinale)
Este menționat de mai multe ori în Talmud – cele 39 de cărți cu comentarii biblice care datează din secolul I – ca plantă medicinală puternică, împreună cu piperul și vinul, benefică pentru tot organismul. Ghimbirul este un agent antiinflamator care a fost mii de ani folosit pentru a ușura artrita reumatoidă. Cincizeci de pacienți au scăpat de artrita reumatoidă luând fie 5 g de ghimbir proaspăt, fie o treime de linguriță de ghimbir pisat cu mâncare sau dizolvat în lichid, de 3 ori pe zi, pe parcursul unui studiu de 2 ani. Nu s-au remarcat efecte secundare.
Meteorismul și indigestia – se taie dintr-o rădăcină proaspătâ de ghimbir 3-4 felii mari aproximativ cât o monedă de 50 bani și se pun într-o cană mare cu apă care tocmai a fost luată de la fiert; se lasă 10 minute. Se strecoară apa și se bea imediat după masa care a provocat problema. Prevenirea atacurilor de astm – combinația de ghimbir și suc de morcovi a făcut minuni în prevenirea atacurilor de astm și eliminarea mucozităților. Preparați sau cumpărați suc de morcovi proaspeți. Radeți rădăcina proaspătă de ghimbir, puneți-o într-o pânză rară și stoarceți o lingură de suc de ghimbir. Adăugați-o la 180 g de suc de morcovi și beți dimineața și ori de câte ori vă simțiți pieptul încărcat.
Ghimbirul și sciatica – ghimbirul se folosește ca un remediu eficient și pentru sciatică. Dacă medicul aprobă, radeți o bucată de rădăcină proaspătă de ghimbir sau treceți-o prin mixer. Așezați terciul pe o pânză rară și stoarceți sucul într-un vas. Amestecați o cantitate egală de ulei de susan cu sucul de ghimbir, apoi masați cu mixtura zonele dureroase.
Se crede că la Cina cea de Taină apostolii ar fi mâncat Charoset, un desert constând dintr-o combinație de mere tocate mărunt și nuci pisate, cărora li se adaugă stafide strivite, curmale, scorțișoară, ghimbir și miere.
Dacă este consumat în mod regulat, acest desert poate alunga durerile de inimă, ne scapă de calculii renali și biliari, ajută glanda tiroidă hipoactivă, ajută la îndepărtarea petelor de pe piele, vindecă acneea, psoriazisul, herpesul și insomnia, ba chiar luptă cu cancerul și împotriva infecțiilor cu Candida.
Vă doresc Sărbători Fericite și Bucuria Mântuitorului să vă încălzească sufletul !
Cu Iubire,
Farm. prim. Cosmin Hotăranu
Terapeut aromatolog
