Chiar așa …
… am trăit câțiva ani buni în Comunism, apoi am asistat la schimbarea Regimului într-unul Capitalist Democratic (cel de acum) …
… am trăit în era creionului și a stiloului, apoi am asistat la dezvoltarea accelerată a tehnologiei de la calculatoarele FELIX – cu limbaj Basic și TPD – cu limbaj Fortran și primii roboți industriali până la super calculatoarele de azi și roboții dotați cu IA …
… am făcut toate bolile copilăriei, am trecut prin răceli, otite, gripe, traumatisme de toate felurile, etc. și m-am tratat uneori cu Penicilină (V sau G, după caz) sau Polidin, alteori cu comprese cu oțet, spirt, cartofi, apoi am asistat la ”dezvoltarea” extraordinară a industriei farmaceutice care a gășit noi tratamente … antibiotice … vaccinuri … toate ”eficiente”, nu-i așa, deoarece vedem că e nevoie de mereu altele fiindcă cele noi nu fac față … iar Ei insistă …
Dar ca să nu trec într-o diatribă contra diferiților ”oameni de bine” sau / și a celor care din ignoranță, mândrie sau prostie nu iau în seamă personalități științifice marcante care și-au dedicat viața Cercetării Adevărului, mă voi rezuma la o expunere strict științifică, documentată și argumentată, în strânsă legătură cu situația actuală.
Infectiile virale
Sunt evenimente infecțioase prin care agentul infectant constituit dintr-un material genetic de tip AND sau ARN (în speță un pachet informațional) pătrunde într-un organism aparent sănătos sau cu o anumită tară (de ordin genetic sau nu), producând îmbolnăvirea (adică prezentarea unor simptome diferite de starea generală, homeostazică, de până atunci).
Ce trebuie să știți:
- COVID-19 nu este singurul care există / coexistă cu noi … sunt sigur că știți asta, cu toate acestea nu ne îmbolnăvim decât în anumite condiții și / sau perioade
- ”Purtătorii sănătoși” sunt cei care au un sistem imunitar mai bun la un moment dat comparativ cu alții, neprezentând simptome; sunt sigur că știați faptul că mai bine de 90% din populația globului se presupune că ar fi infectată cu virusul herpetic simplex, dar stupoare … nu toți fac herpes, iar când îl fac medicii spun că e datorită unei imunități scăzute; nu mai punem la socoteală faptul că multe virusuri nu pot infecta omul … nu că le-ar fi rușine, ci că datorită sistemului nostrum imunitar nu pot face acest lucru
- Conform teoriilor științifice clasice, majoritatea infecțiilor virale sunt autolimitative – în folclor e proverbul ”Gripa (care poate fi letală) trece în 7 zile tratată și într-o săptămână netratată”
- Conform teoriilor științifice moderne (teoria câmpului cuantic, neuroștiințe, noua biologie, NMG, etc.) toate infecțiile virale sunt autolimitative, după cum toate infecțiile virale pot fi și letale, totul având legătură cu modul în care reacționăm la semnalele primate și de însușirea (sau nu) unor ”programe”
- Toate depind de sistemul nostrum imunitar care este cu atât mai puternic cu cât avem niște principii de viață mai sănătoase (alimentare, comportamentale, morale, etc.) în deplin acord cu legile naturii și ale Universului
Dacă totuși nu reușiți să aveți un sistem imunitar bine pus la punct și ați contactat o infecție virală, nu disperați (consecutiv va crește în organism nivelul unor hormoni de stres și mediatori chimici care vor scădea și mai tare imunitatea) deoarece Divinitatea, în marea Ei bunătate ne-a dat și mijloace de apărare.
Printre aceste mijloace de apărare se numără și plantele aromatice din care se extrag Uleiurile Esențiale. Ce face ca aceste Uleiuri Esențiale să fie extrem de eficace:
- sunt foarte concentrate de aceea își manifestă eficacitatea la doze foarte mici (câteva picături)
- conțin foarte multe substanțe (peste 300 –identificabile – din tot fitocomplexul lipofilic al plantei), acționând prin multiple mecanisme asupra agentului infecțios (care nu mai are nici o șansă)
- sunt chemotipate, adică au o concentrație minimală în substanța activă reprezentativă, cu efect stabilit
- faptul ca are o bună parte din fitocomplexul lipofilic al plantei nu crează dezechilibre când e introdus în organism, cum ar face o substanță singulară (cazul moleculelor unice de medicament alopat)
- Moleculele mici ale uleiurilor esențiale sunt terapeutice deoarece ele pot trece de membrana celulară și, astfel, ajung în interiorul celulei, unde, la nivel de ADN, pot șterge informația greșită care a generat afecțiunea și pot reprograma celula cu informația corectă.

- Acționează foarte rapid
- Prin inhalare – durează 22 de secunde pentru uleiul esențial să ajungă la creier;
- Aplicat local – durează 2-3 minute pentru uleiul esențial să intre în sânge;
- Fiecare celulă din corp este afectată în 20 minute;
- Iar apoi, în 2 ore și jumătate, uleiul esențial ajunge să fie metabolizat, apoi eliminat, fără riscul efectelor adverse
Ca să fiu correct până la capăt, Uleiurile Esențiale pot avea și efecte adverse, la fel ca și medicamentele alopate. Diferența majoră constă în faptul că medicamentele alopate au efecte adverse la doze terapeutice în timp ce Uleiurile Esențiale au efecte adverse doar dacă se depășesc dozele maximale terapeutice.
În cele ce urmează vă voi prezenta câteva din cele mai potente Uleiuri Esențiale împotriva infecțiilor virale și bacteriene: proprietăți, studii științifice (care se regăsesc inclusiv în Biblioteca Națională Medicală Americană), formulă chimică:
- UE de Cuișoare (EUGENIA CARRYOPHILLUS) ct eugenol, eugenil acetat
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31101988 – activitate contra unuia din cele mai de temut virusuri (Ebola virus), contra virusului gripal A, herpes virusului de tip 1 și 2
- https://www.hindawi.com/journals/omcl/2018/3957262/ – effect antiinflamator remarcabil și effect antioxidant
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11054837 – activitate contra herpes virusului de tip 1 și 2
- Alte activități dovedite de practică și studii: antibacterian cu spectru larg, antifungic, antiparazitar, imunostimulant, anestezic și cauterizant pulpar (în stomatologie), tonic nervos

- UE de Ravintsara CINNAMOMUM CAMPHORA ct 1-8 cineol
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27351430 – activ contra virusului gripal A,
- https://www.preprints.org/manuscript/202003.0455/v1 – activ contra virusului COVID19
- Alte activități dovedite de practică și studii: antiviral de excepție, imunostimulant, anticataral, expectorant, energizant tonic, antitermic
- https://www.preprints.org/manuscript/202003.0455/v1 – activ contra virusului COVID19
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27351430 – activ contra virusului gripal A,

- UE de Tea-tree (MALALEUCA ALTERNIFOLIA) ct terpinen-4-ol
- https://www.mdpi.com/1420-3049/18/8/9550/htm – activ contra virusului gripal
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19843207 – efect antiviral
- http://ijpjournal.com/bft-article/a-promising-bioactive-component-terpinen-4-ol-a-review/?view=fulltext – multiple acțiuni (antimicrobian, antiviral, antiinflamator, antitumoral, etc.
- Alte activități dovedite de practică și studii: antifungic, imunomodulator, antiparazitar, decongestionant venos și limfatic, neurotonic, antitermic

c)
- UE de Dafin (LAURUS NOBILIS) ct 1-8 cineol, terpenil acetat
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18357554 – antiviral
- Alte activități dovedite de practică și studii: antibacterian cu spectru larg, antifungic, antalgic, antinevralgic, reglator al SN simpatic și parasimpatic, psihoactiv
- UE de Mirt (MYRTUS COMMUNIS) ct α-pinen, 1-8 cineol
- https://www.researchgate.net/figure/Antiviral-effects-of–a-pinene-788-mM–b-pinene-609-mM-and-ribavirin_fig1_50196413 – antiviral (comparație cu ribavirina)
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6920849/ – multiple acțiuni
- Alte activități dovedite de practică și studii: antibacterian, decongestionant venos și limfatic, inductor de somn, antiinflamator pe mucoase, antitermic

- UE de Eucalipt (EUCALYPTUS RADIATA) ct 1-8 cineol, α-terpineol
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6273930/ – effect antibacterian
- https://www.researchgate.net/publication/286604664_Chemistry_and_bioactivity_of_Eucalyptus_essential_oils – relații între structură și activitate
- Alte activități dovedite de practică și studii: anticataral, imunostimulant, antitermic
- UE de Mentă (MENTHA PIPERITA) ct mentol
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/13678235 – efect antigripal evident
- https://www.mdpi.com/1999-4915/12/4/373 – activ contra enterovirus
- Alte activități dovedite de practică și studii: anestezic, analgezic, antipruriginos, antiinflamator, colagog, coleretic, tonic și stimulant general puternic

- UE Petitgrain bigarade (CITRUS AURANTIUM feuille) ct linalil acetat, linalol
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12587692 – efect antiinflamator
- https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0944711304701804 – efect antiinflamator
- Alte activități dovedite de practică și studii: relaxant, calmant, sedativ, antidepresiv, regenerator cutanat

- UE de Ghimbir (ZINGIBER OFFICINALE) ct α-zingiberena, alcool isopropilic
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24020099 – efect antiinflamator, antioxidant, antinociceptiv
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4628918/ – effect antitumoral
- https://www.researchgate.net/publication/265990258_Zingiber_officinale_Roscoe_pharmacological_activity – efect antiinflamator, antioxidant, imunomodulator
- Alte activități dovedite de practică și studii: antalgic, antiinflamator, tonic

- UE de Morcov (DAUCUS CAROTA SATIVA) ct α-pinen
- https://www.hindawi.com/journals/ecam/2016/9045196/ – antibacterian (bacterii Gram pozitive), antioxidant; util în boli provocate de fungi , cu component inflamatorie
- https://www.tandfonline.com/doi/full/10.3109/13880209.2014.976349 – antioxidant și hepatoprotector
- Alte activități dovedite de practică și studii: detoxifiant, drenor și depurative hepatic, regenerator hepatic și pancreatic, tonic, hipocolesterolemiant
- UE de Inula (INULA GRAVEOLENS) ct bornil acetat, borneol
- https://www.researchgate.net/figure/Effect-of-the-essential-oil-and-bornyl-acetate-of-inula-graveolens-on-the-morphology-of_fig1_322523448 – inhibă proliferarea celulelor tumorale
- Alte activități dovedite de practică și studii: mucolitic, expectorant, antiagregant plachetar, antipiretic, analgezic, antiinflamator, reglator cardiac

- UE de Oregano (OREGANO HERACLEOTICUM) ct carvacrol
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19075694 – efect antitumoral, antimutagenic, antigenotoxic, analgesic, antispasmodic, antiinflammator, antioxidant
- https://www.researchgate.net/publication/273877609_Biological_Effects_and_Modes_of_Action_of_Carvacrol_in_Animal_and_Poultry_Production_and_Health_-_A_Review – antioxidant, previne cancerul gastrointestinal
- https://www.researchgate.net/publication/317585013_Essential_Oils_of_Oregano_Biological_Activity_beyond_Their_Antimicrobial_Properties – antimicrobian, antioxidant, antiinflamator, antidiabetic, inhibitor al diferiților agenți care provoacă cancer
- Alte activități dovedite de practică și studii: antibacterian major, antifungic, antimicotic, antiparazitar, antiviral, imunostimulant, tonic general, antitermic

În cazul infecțiilor virale pot apărea simptome associate cum ar fi febra, inflamația, durerile musculare, tuse, etc. Mai mult, există posibilitatea aparițiilor unor complicații, suprainfecții, în cazul unei imunități prăbușite. Pentru toate acestea am considerat necesară introducerea în formula a unor Uleiuri Esențiale care au și alte roluri ăn afara celor antivirale – antimicrobiene, antifebrile, antiinflamatoare (care pot înlocui antiinflamatoarele steroidiene în unele cazuri complicate, când apare o ”furtună de cytokine”), tonice, antioxidante, drenoare, hepatoprotectoare, imunostimulatoare.
Dacă situația se complică și apar dureri musculare atroce și inflamație puternică se poate aplica extern o cremă cu Uleiuri Esențiale:
- UE de Tămâie (BOSWELLIA CARTERII) ct curzerene, furanoeudesmadiena
- UE de Gaulteria (GAULTHERIA PROCUMBENS) ct salicilat de metil
- UE de Piper negru (PIPER NIGRUM)
- UE de Lavandă (LAVANDA ANGUSTIFOLIA)
Motivul pentru care nu am dat detalii în legătură cu acestea este deoarece vreau să vă stârnesc interesul și curiozitatea de a căuta și afla bemeficiile oferite de Divinitate. Informațiile sunt la vedere, pentru toată lumea, trebuie doar să căutați și să acceptați …
În afara acestor efecte clare la nivel fizic, Uleiurile Esențiale au și efecte spectaculoase emoționale, mentale și spirituale, dovedite prin utilizarea lor de-a lungul secolelor, efecte puțin cercetate însă de știința clasică (care abia se descurcă cu efectele adverse ale preparatelor promovate – de exemplu, se dorește vaccinarea obligatorie desi există atâtea efecte edverse manifestate pentru care SUA a plătit deja 4 miliarde de dolari).
Se cunoaște efectul pozitivant al Dafinului (LAURUS NOBILIS), de creștere a încrederii în sine, efect care s-ar putea specula foarte bine în cazurile deprimante din starea de boală (împărații romani purtau cunună din frunze de Laur).
Nu voi scrie totuși despre aceste efecte deoarece, așa cum am mai spus, nu sunt studiate prea mult de către oamenii de știință … și nu vreau să fiu incriminat …
Mulți vor spune că nu se știe dacă aceste Uleiuri Esențiale vor fi eficace contra actualului COVID-19, că nu se știe cum acționează, că nu sunt decât simple arome de bucătărie, etc.
Pe aceștia îi invit să își lase mândria, ignoranța sau prostia de-o parte și să încerce aceste remedii minunate, mai ales că nu au încă altceva mai bun la dispoziție ; în privința modului cum acționează, îi invit să consulte Farmacologia prof. dr. doc. Stroescu sau a prof. dr. doc. Dobrescu sau Farmacologia Katzung (se presupune că ar fi cea mai bună din lumea medical) unde vor descoperi ca aprox. 80% din medicamente au mecanism de acțiune necunoscut / parțial cunoscut / probabil; în privința aromei … ei bine, da, au dreptate, unele se folosesc cu rezultate excepționale și în bucătărie !
Vă doresc din inimă sănătate sufletească și trupească !
Să Auzim de Bine, Oameni de Bine !