Consultația
Terapiile pe care le folosesc în vindecarea pacienților sunt blânde, sigure și eficiente și, mai presus de toate, sunt fără afecte adverse.
Terapia florală Bach acționează atât la nivel fizic, în cazuri cronice și acute (Rescue remedy; Crab apple în boli de piele, Wallnut pentru copiii cu simptome digestive sau respiratorii din cauză că nu se pot adapta la grădiniță sau la școală), cât și la nivel mental – emoțional, reechilibrând pacientul și favorizând vindecarea naturală.
Consultația durează între 45 de minute și 90 de minute și presupune o discuție sinceră între terapeut și pacient. După ce pacientul va primi prescripția medicală cu remediile specifice doar lui, va fi monitorizat timp de 21 – 42 de zile, după care va reveni la control.
Costul unei consultații este de 135 lei. Eventualele proceduri sau manevre medicale (masaj, presopunctură, procedură inforenergetică) se vor realiza doar cu acordul scris al pacientului și vor avea alt cost (a se vedea lista generală de prețuri).
Tratamentul
Remediile florale Bach sunt preparate și distribuite sub formă de picături, în sticluțe de 10 ml sau 20 ml. Aparent, ele nu diferă de nici un alt medicament alopat… Totuși, sticluțele sunt de culoare brună și trebuie păstrate la o temperatură nu mai mare de cea a camerei (aprox. 20 grade Celsius), ferite de lumină și radiații GSM sau de microunde.
Administrarea se poate face astfel:
1. sub forma de picături:
- sub – lingual
- per cutan (pe piele, în punctele de puls)
- în băița bebelușilor
- în ceaiul bebelușilor (după ce fierbe apa)
- dacă nou-născutul nu poate lua (sensibilitate mare), se poate utiliza setul în glicerină sau poate lua mama care alăptează (legătura energetică este foarte mare între ea și copil)
2. sub formă de spray sau dropsuri (Rescue Remedy)
Cu toate că principalele utilizări ale remediilor sunt cunoscute publicului larg, utilizarea lor nu se recomandă a fi făcută decât după o consultație la terapeut, deoarece acesta poate face și diagnostic diferențial datorită cunoștințelor aprofundate pe care le are.
Dacă pacientul va respecta cu strictețe recomandările și tratamentul, se va vindeca într-un timp relativ scurt, fără efecte adverse sau sechele, va fi beneficiarul unei imunități crescute la factorii ce îl pot dezechilibra și va avea o calitate crescută a vieții.
În prealabil, pacientul își va da acordul în scris cu privire la urmarea terapiei și a tratamentului.
Tratamentul se face timp de minim 21 de zile, după care este recomandată o nouă consultație pentru reevaluarea tabloului clinic.