Scepticii consideră homeopatia ca fiind rezultatul autosugestiei, al efectului placebo. Dar remediile homeopate sunt administrate cu succes la copii şi animale (la care nu putem vorbi de autosugestie!), obţinând vindecarea bolilor.
Prima, şi cea mai controversată teorie, care a încercat să determine bazele ştiinţifice ale homeopatiei, este cea a imunologului francez Jean Benveniste: teoria memoriei apei.
Pe scurt, el afirma că moleculele de apă în care sunt diluate tincturile-mamă preiau informaţia şi energia substanţei cu care au venit în contact. Poţi face analiza unei dischete informatice şi vei obţine molecule de vinil şi oxid feric, dar informaţia conţinută nu poate fi nici dozată, nici măsurată!
Tot în sprijinul teoriei doctorului Benveniste sunt şi actualele studii ale medicului şi biofizicianului japonez Masaru Essamoto. Utilizând un microscop optic ultra-performant el a fotografiat moleculele de apă după îngheţare. Iniţial studiul său a avut drept scop determinarea gradului de puritate a apelor de pe teritoriul Japoniei. Ulterior, el a observat că moleculele de apă îngheţate prezintă forme diferite, funcţie de mediul în care stau, de zonă, sau de informaţia care le este transmisă.
Cu toate acestea, nu s-a putut încă elucida mecanismul prin care acţionează remediile homeopate. Se poate ca legile fizice actuale să nu fie suficiente pentru descrierea fenomenului, sau să nu avem aparate suficient de sensibile şi performante pentru a evidenţia fenomenele care au loc.
Lipsa argumentele ştiinţifice nu a împiedicat însă popularitatea homeopatiei (peste 35% din populaţia Franţei se tratează homeopat, procentul fiind chiar şi mai mare în Anglia, Belgia, Germania şi SUA), cu apariţia chiar a unei facultăţi de homeopatie în Marea Britanie! Homeopatia este controversată pentru că este prost înţeleasă? Această înţelegere este legată poate de faptul că homeopatia este un concept, şi nu o tehnică.